luni, 12 mai 2008

Disonanţă vs. Sonare

Avem aici un blog al unei organizaţii care se ocupă de chestiuni de marketing, unul dintre membrii acesteia etalându-şi într-un post, cu multă dibăcie şi încredere, cunoştinţele sale vaste atât în domeniul mai sus menţionat, cât şi în psihologie, încercând să marcheze o complementaritate între comportamentul consumatorului, achiziţionarea unui produs şi disonanţa cognitivă. Nu zic "nu", lăudabilă iniţiativa. Doar că ar mai trebui lucrat la termeni.

În primul rând, disonanţa (ca noţiune din psihologie) nu "devine" cognitivă, ci ea este cognitivă prin definiţie, pentru că presupune un conflict între idei, atitudini, etc. De aceea se şi numeşte cognitivă. Este la nivel cerebral şi/sau de conştiinţă. Dacă nu ar fi existentă la ultimul nivel,nu ar exista deloc această disonanţă, fir-ar! Nici măcar o rezonanţă sau consonanţă. Pentru că nu există agenţii între care să se nască. Un cititor scria: "...Si ce-ar fi sa le spunem oamenilor ca un domn numit Festinger si-a dat seama, pe la 1957, ca oamenii se simt pur si simplu prost cind isi dau seama ca au o atitudine negativa fata de un incident/experiment de laborator, dar ca li se cere sa povesteasca exact contrariul. Si ce fac ei ca sa reduca tensiunea asta? Daca ii platesti 1$, devin mai favorabili incidentului/experimentului decit daca ii platesti 20$."

În al doilea rând, exemplul pe care acest domn ni-l oferă, pentru a înţelege mai în profunzime sensul noţiunii de disonanţă cognitivă, este următorul: "tinem regim de o saptamana, vrem sa slabim, insa ne dam seama ca tocmai am terminat de mancat 3 prajituri". Alo, nenea! Conflictul dintre comportament şi intenţie nu presupune de fiecare dată o disonanţă cognitivă. Cu atât mai puţin aici. În acest caz, psihologii cică vorbesc despre o altă treabă, cam departe de sensul dat exemplului, anume ideea inducerii disonanţei cognitive pentru a produce o schimbare. Altfel spus, disonanţa cognitivă apare autoindusă şi poate folosi la o eventuală schimbare de comportament. Îmbârligătură mare, ce mai... Las' că ştie mai bine Gabi ce şi cum.

În orice caz, prost exemplul şi proaste asocierile, ca şi definiţiile. Cred că mai cinstit era un copy-paste dintr-un dicţionar de sociologie.

Dar, vorba aia, avem prinţipuri, nenică, şi suntem specialişti, chiar dacă nespecializaţi!


Un comentariu:

DaniCozma spunea...

Imi place cum scrii! Iti doresc mult succes.