duminică, 14 septembrie 2008

Binecuvântări de pe hi5

Dacă daţi un click pe poza de mai sus, veţi putea vedea că, la "Relationship Status", preacucernicul din imagine se simte cam "Single". Iar dacă singurătatea în care se zbate binecuvântatul nu ţi-a furat o lacrimă, îţi bagi nasul prin galeria foto a sfinţeniei sale, unde, pentru o mai bună cunoaştere a familiei sfinte, sora sa apare inclusiv în costum de baie - probabil, pentru o mai bună întărire a credinţei enoriaşilor din parohie şi pentru lepădarea de pohtele trupului celui degrab-trecător, în care nu poţi afla mângâiere (ci mult mai mult).
Şi, dacă tot nu te-ai convins câtă nevoie de afecţiune are sutanoforul, mai citeşte-i şi statusul (Si te-ai dus...dulce minune/ Si-a murit iubirea noastra.../ Floare albastra...floare albastra.../ Totusi...este trist in lume." (M.Eminescu-Floare albastra)).
Se pare că hi5-ul are toate şansele de a deveni un loc cu lumină şi verdeaţă, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.
Ei, acum o singură întrebare: în acest veac de singurătate, de răstrişte şi ispită trupească, unde numai credinţa şi hi5-ne mai pot izbăvi de furtună şi năcaz, preoţii, dincolo de sutane, miresme duhovniceşti şi smerenii sincere... nu sunt şi ei oameni?
Doamne ajută-le şi pe noi ne fereşte!