Disonanţă vs. Sonare

Avem aici un blog al unei organizaţii care se ocupă de chestiuni de marketing, unul dintre membrii acesteia etalându-şi într-un post, cu multă dibăcie şi încredere, cunoştinţele sale vaste atât în domeniul mai sus menţionat, cât şi în psihologie, încercând să marcheze o complementaritate între comportamentul consumatorului, achiziţionarea unui produs şi disonanţa cognitivă. Nu zic "nu", lăudabilă iniţiativa. Doar că ar mai trebui lucrat la termeni.

În primul rând, disonanţa (ca noţiune din psihologie) nu "devine" cognitivă, ci ea este cognitivă prin definiţie, pentru că presupune un conflict între idei, atitudini, etc. De aceea se şi numeşte cognitivă. Este la nivel cerebral şi/sau de conştiinţă. Dacă nu ar fi existentă la ultimul nivel,nu ar exista deloc această disonanţă, fir-ar! Nici măcar o rezonanţă sau consonanţă. Pentru că nu există agenţii între care să se nască. Un cititor scria: "...Si ce-ar fi sa le spunem oamenilor ca un domn numit Festinger si-a dat seama, pe la 1957, ca oamenii se simt pur si simplu prost cind isi dau seama ca au o atitudine negativa fata de un incident/experiment de laborator, dar ca li se cere sa povesteasca exact contrariul. Si ce fac ei ca sa reduca tensiunea asta? Daca ii platesti 1$, devin mai favorabili incidentului/experimentului decit daca ii platesti 20$."

În al doilea rând, exemplul pe care acest domn ni-l oferă, pentru a înţelege mai în profunzime sensul noţiunii de disonanţă cognitivă, este următorul: "tinem regim de o saptamana, vrem sa slabim, insa ne dam seama ca tocmai am terminat de mancat 3 prajituri". Alo, nenea! Conflictul dintre comportament şi intenţie nu presupune de fiecare dată o disonanţă cognitivă. Cu atât mai puţin aici. În acest caz, psihologii cică vorbesc despre o altă treabă, cam departe de sensul dat exemplului, anume ideea inducerii disonanţei cognitive pentru a produce o schimbare. Altfel spus, disonanţa cognitivă apare autoindusă şi poate folosi la o eventuală schimbare de comportament. Îmbârligătură mare, ce mai... Las' că ştie mai bine Gabi ce şi cum.

În orice caz, prost exemplul şi proaste asocierile, ca şi definiţiile. Cred că mai cinstit era un copy-paste dintr-un dicţionar de sociologie.

Dar, vorba aia, avem prinţipuri, nenică, şi suntem specialişti, chiar dacă nespecializaţi!

Nici o idee

Şi când te gândeşti că maşina asta stă parcată pe trotuarul respectiv de mai bine de două luni...

...şi aduceţi o pătură pentru geam!

Încearcă şi cu o femeie!

Cam aşa sună sloganul cu care "catindatul" PRM la preşedinţia Consiliului Judeţean Bacău, Codruţa Arvinte, îşi etalează programul în faţa mândriei electoratului masculin în acest an.

Prima dată când am văzut afişul acestei doamne, eram cât pe-aci să subscriu ideii, gândindu-mă la miile de votanţi de parte bărbătească ce nu doar pun ştampila pe moaca unuia sau a altuia dintre salvatorii ţării, dar, dacă ar avea ocazia, ar şi săruta cu plecăciune şi adâncă pioşenie părţile cele mai ascunse (frontale sau dorsale) ale acestora. Este, trebuie să recunoaştem, o latură mai soft a homosexualităţii.

Desigur, am înţeles din start că toată treaba nu este o simplă glumiţă, ci o strategie de marketing politic. Cu toate acestea, când am citit declaraţiile doamnei cu pricina, am avut cam aceeaşi reacţie pe care o veţi avea şi voi. Luaţi aminte, domnilor: "Îmi place lupta politică, nu trosneala!". Dreptul la interpretare este unul fundamental, vă rog nu abuzaţi organic de el.

Ei bine, nu mă pot abţine de la a da o sugestie pentru acest partid atât de aproape de mădularele ţării noastre dezbinate de preconcepţii, după cum urmează:

Campania Condom-a-Porter vine în ajutorului electoratului de profil cu un nou slogan (Ia-ti prezervativul la purtare!), prin care îi îndeamnă să poarte mereu la ei căciuliţele aromate pentru că, cine ştie, poate se hotărăsc să o facă (politic vorbind, bineînţeles ) şi cu o femeie. Mai mult decât atât, pentru încurajarea folosirii şi purtării prezervativului FCVDSCF (Fac Ce Vreau Dar Ştiu Ce Fac), s-a dat startul la un concurs de design inedit de accesorii port-condom.

Să sperăm că, măcar în acest mod, votanţii pantanalogii (despre cei fustangii vorbim cu altă ocazie) vor fi mai atenţi cu ce lichele însărcinează ţara şi mai responsabili în ceea ce priveşte prezentarea la urnele în care îşi bagă votul.

-

"Râdeţi voi, dar priviţi, diligenţa zace-n şanţ"...

"Acolo era să mor"

...DE RÂS!

A venit şi vacanţa de primăvară şi, ca orice creştin cu frică de Doamne-Doamne, m-am dus şi eu acasă să sărbă(u)toresc împreună cu cei dragi cele trei zile de Paşti.

Atât mi-a şi trebuit că, în prima zi, nici bine ajuns, am fost nevoit să-mi amintesc de eterna şi imuabila instituţie a SRI-ului băbesc, cu care sunt convins că suntem cu toţii familiarizaţi până peste cap.

În comuna Albeşti, undeva nu departe de orăşelul meu, o fată s-a împrietenit cu un tip ceva mai... pigmentat, dintr-o altă ţară. După ceva timp petrecut împreună cu el, departe de casă, gagica se hotărăşte să-şi aducă minunăţia de băiat în satul său, dragă Doamne să-l prezinte la mămuca şi la tătucul ei.

Babele satului, cum nu au ele ce lucra, încep să-l tot piseze pe domnul cu pricina, ori de câte ori aveau ocazia să-i zărească silueta, aruncându-i din şanţ, de pe prispă sau de la poartă tot soiul de întrebări de identificare. Cum limba română era pentru el la fel de familiară precum studentului învăţatul zi de zi, răspunsul său a fost, de fiecare dată, o prezentare generoasă a imaculatului său tablou dentar, urmat de o uşoară ridicare a falangei drepte la nivelul hipofizei, în semn de salut.

Toate astea până într-o bună zi, când băiatul a ieşit pe uliţă însoţit de fată, moment în care aceleaşi reprezentante ale persnoalului monden băbesc al cătunului încep s-o ia pe tipă la întrebări:

"Auzi, maică, da' cine e băiatu' asta aşa frumos, că-l tot vedem pe aici?"

"Eh, e prietenul meu.."

"A, da? Păi şi de ce nu vrea să vorbească cu noi? Nu-i place la noi, aşa-i? Las' că ştim noi. Ăştia de la oraş..."

"Ei, nu! El nu ştie româna, mamaie."

"Ahaa! Păi da' de ce nu ştie româna? De ce? Ia zi, de ce? Nu a învăţat la şcoală?"

"Nu de asta. El nu e de aici."

"Daaa? Daaa'... de unde e el, mamă, de unde, ai, de unde? Ia zi!"

"E, de departe, din altă ţară..."

"Daaa? Da' din ce ţară, de unde? Zi, zi!!! Din ce ţară?"

"Ei, din Somalia..."

"Aaa, daaaaa!?! ... Ahaaaa... Da'... de-a' cui din Somalia?"